DINU ȚURCANU, PRORECTOR DIGITALIZARE UTM – TRAINER ÎN CADRUL PROIECTULUI EMPOWERING CHANGE

Bine pregătit, motivat să ajute tinerii să progreseze, să-și stabilească obiective majore în viață, devenind mândri de propriile reușite în plan personal și profesional, Prorectorul pentru Digitalizare UTM, dl Dinu ȚURCANU, formator în cadrul proiectului „Empowering Change”, le-a făcut cunoscut tinerilor pasionați de domeniul IT și interesați de posibilitățile pe care acesta le oferă, o serie de teme ce le va aborda în cadrul formărilor.

Sesiunile de instruire în cadrul proiectului „Empowering Change” au un aspect multidimensional, praxiologic și util. Printre ariile de instruire se numără:

– Prevenția relelor tratamente: Instituțiile de protecție care acționează în prevenirea și combaterea diverselor forme de agresiune, metodele de raportare și de evitare a implicării în subculturile criminale.

– Menținerea unui mod de viață fizic și mental sănătos: Instrumente de prevenție împotriva tuberculozei, HIV, hepatitelor, autogestiunea sănătății mentale, conștientizarea și gestionarea crizelor comportamentale.

– Orientarea în educație și carieră: Identificarea vocației, valorificarea talentelor, autoperfecționare și selectarea opțiunilor potrivite profilului de predispoziție.

Oferindu-le cunoştinţe, cоmpetenţe şi abilităţi, prin implementarea diferitor prоgrame de resоcializare, deținuții sunt ajutați să nu mai recidiveze. Pe parcursul lunii septembrie aceștia vor avea ocazia și oportunitatea:
– de a interacționa cu un sportiv olimpic, care le va demonstra cum sportul de performanță poate deveni o profesie și cum poate aduce recunoaștere, precum și cum disciplina și controlul emoțional pot garanta succesul și împlinirea personală;
– de a discuta cu o victimă a unei infracțiuni, pentru a dezvolta sensibilitatea față de consecințele actelor antisociale;
– de a gusta din patiseria vegană, pentru a provoca tinerii să exploreze domeniul gastronomiei vegane.

Proiectul „Empowering Change”, al cărui scop este minimalizarea riscului de recidivă și inspirarea tinerilor de a adopta valori prosociale, care să garanteze bunăstarea, progresul, viziunea de echipă și contribuția socială a fost demarat în ziua de 4 septembrie 2023, datorită sprijinului oferit de Embassy of the Kingdom of the Netherlands in Moldova și de Asociatia ADEPT.