UTM / Cybercor a participat la forumul Defence & Security Days Franța – România – Republica Moldova
Prorectorul pentru Digitalizare, conf.univ., dr. Dinu Țurcanu, Strategic Partnership Director în cadrul CYBERCOR, a participat în perioada 14-15 martie curent, la cea de-a doua ediție a forumului de afaceri Defence & Security Days Franța – România – Republica Moldova, care s-a desfășurat la București, la invitația locotenent-colonelului Florence SKRLJ, atașat al apărării nerezident în Moldova, atașat adjunct al apărării în România. În cadrul evenimentului, țările au fost reprezentate de oficiali guvernamentali, reprezentanți ai mediului academic, militari, ofițeri de comandă, specialiști și experți în domeniile de referință.
Evenimentul a reunit experți în domeniile securității și apărării din cele trei țări care au discutat problemele strategice și prioritățile de consolidare a colaborării interstatale în domeniile – securitate și de apărare, comerciale, industriale, educaționale, de cercetare și dezvoltare etc.
Conform agendei, pe parcursul a două zile au fost abordate subiectele ce vizează situația actuală a parteneriatelor strategice româno-franceze și moldo-franceze; prioritățile de apărare ale României și Moldovei, procesul de luare a deciziilor, ecosistemele naționale și oportunitățile de cooperare cu companiile franceze. De asemenea, experții au discutat despre principalele provocări ale României și Moldovei în ceea ce privește securitatea internă și gestionarea situațiilor de criză; amenințări nucleare, radiologice, biologice și chimice.
În calitate de invitat, dl Țurcanu a vorbit despre experiența UTM pe palierul pregătirii absolvenților în domeniul Tehnologiei Informației și Securității Cibernetice, dar și despre rolul și obiectivele noii entități create la UTM – Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică “Cybercor”.
De asemenea, dl prorector a avut întâlniri bilaterale cu companiile franceze (Thales, Chapvision, Eviden, Facepoint, Intersec, Praetoian Trajan, etc.), întrevederi informale între oficialii guvernamentali, specialiștii și experții în domeniile de referință, dar și a particpat în cadrul atelierelor tehnice cu tematicile: „Amenințările nucleare, radiologice, biologice și chimice (NRBC); „Războiul electronic” și „Lupta anti-drone (C-UAS)”.
În context, dl Țurcanu, alături de directorul Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, Alexandru Corețchi au purtat discuții cu Dr. Sorin Dobircianu, Lead Expert NATO, Director Centrul European pentru Cercetare Multidisciplinare, Centrul pentru Relații Internaționale și Lobby, care deține o vastă experiență în domeniul informațiilor, managementul crizelor, stabilirea acordurilor de parteneriat în infrastructură și telecomunicații, precum și experiență în consultanță pe problemele de apărare națională și informații, telecomunicații, etc. Dialogul oficialilor a fost pe subiectul principalelor provocări ale României și Moldovei în ceea ce privește securitatea cibernetică și gestionarea situațiilor de criză.
Evenimentul a fost organizat de Business France, în colaborare cu Misiunea de Apărare, Serviciul de Securitate Internă și Serviciul Economic al Ambasadei Franței în România și DCIS (Directoarea Cooperării Internaționale pentru Securitate – Ministerul de Interne) și are drept obiectiv consolidarea relațiilor economice și industriale în domeniile securității și apărării între companiile franceze și toți operatorii publici și privați din România și Republica Moldova.